Porunca a saptea a explicata

 A şaptea poruncă dumnezeiască 

Să nu furi (Ex 20, 15; Dt 5, 19).

Să nu furi (Mt 19, 18).

Porunca a șaptea ne interzice să luăm sau să păstrăm bunul aproapelui pe nedrept și să-l păgubim pe aproapele, în orice fel, în bunurile sale. Ea prescrie dreptatea și iubirea în gestionarea bunurilor pământești și a roadelor muncii oamenilor. Cere în vederea binelui comun respectarea destinației universale a bunurilor și a dreptului la proprietatea privată. Viața creștină se străduiește să orânduiască bunurile acestei lumi spre Dumnezeu și spre iubirea frățească.

Să nu furi” (Dt 5, 19). „Nici hoții, nici zgârciții,(…) nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor 6, 10).

Porunca a șaptea prescrie practicarea dreptății și a iubirii în gestionarea bunurilor pământești și a roadelor muncii oamenilor. Bunurile creației sunt destinate întregului neam omenesc. Dreptul la proprietatea privată nu desființează destinația universală a bunurilor.

Porunca a șaptea interzice furtul. Furtul este uzurparea bunului altuia împotriva voinței rezonabile a proprietarului. Orice mod de a lua și de a folosi pe nedrept bunul altuia este contrar poruncii a șaptea. Nedreptatea săvârșită cere reparație. 

Dreptatea comutativă cere înapoierea bunului furat.Legea morală interzice actele care, în scopuri mercantile sau totalitare, duc la aservirea unor ființe omenești, la cumpărarea, vinderea și schimbarea lor ca niște mărfuri. 

Stăpânirea acordată de Creator omului asupra resurselor minerale, vegetale și animale ale Universului nu poate fi despărțită de respectarea obligațiilor morale, inclusiv față de generațiile viitoare. 

Animalele sunt încredințate omului, care le datorează bunăvoință. Ele pot sluji la dreapta satisfacere a nevoilor omului. 

Biserica exercită o judecată morală în materie economică sau socială când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei sau de mântuirea sufletelor. Ea se interesează de binele comun vremelnic al oamenilor, întrucât este orânduit în vederea supremului Bine, scopul nostru ultim. 

Omul însuși este autorul, centrul și scopul întregii vieți economice și sociale. Punctul decisiv al problemei sociale este ca bunurile create de Dumnezeu pentru toți să ajungă efectiv la toți, conform dreptății și cu ajutorul iubirii.

Valoarea primordială a muncii decurge de la omul însuși, care este autorul și destinatarul ei. Prin munca sa, omul participă la lucrarea creației. Unită cu Cristos, munca poate fi răscumpărătoare.Dezvoltarea adevărată este aceea a omului întreg. 

Trebuie sporită capacitatea fiecărei persoane de a răspunde la vocația sa, deci la chemarea lui Dumnezeu[64].Pomana făcută săracilor este o mărturie a iubirii frățești: ea este și o faptă de dreptate plăcută lui Dumnezeu.

În mulțimea ființelor umane fără pâine, fără adăpost, fără sălaș, cum să nu-l recunoaștem pe Lazăr, cerșetorul flămând din parabolă?[65] Cum să nu-l auzim pe Isus: „Mie nu mi-ați făcut”? (Mt 25, 45)