Porunca a treia





A treia poruncă dumnezeiască

Ce spune a treia poruncă dumnezeiască?

A treia poruncă dumnezeiască spune: "Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului".

Ce ne poruncește Dumnezeu prin porunca a treia?

Prin porunca a treia Dumnezeu ne poruncește să dedicăm în mod special o zi din săptămână pentru a-i aduce cult, dar și pentru odihna noastră.

Care este ziua Domnului?

În Vechiul Testament ziua Domnului era sâmbăta – sabatul, iar în Noul Testament este duminica – ziua Învierii Domnului și ziua Coborârii Spiritului Sfânt.

Cum trebuie să sfințim ziua Domnului?

Sfințim ziua Domnului participând activ și cu evlavie la Sfânta Liturghie, de la începutul până la sfârșitul ei, și abținându-ne de la acele activități care ne împiedică să aducem cult lui Dumnezeu sau care împiedică odihna necesară minții și trupului.

În ziua Domnului nu avem voie să lucrăm deloc?

În ziua Domnului nu este permisă activitatea plătită. Sunt permise însă acele activități justificate de necesități ale familiei, precum și de servicii care nu pot fi întrerupte.

Ce mai putem face pentru a sfinți ziua Domnului?

Mai putem sfinți ziua Domnului îngrijindu-ne de sufletul nostru prin Spovadă, prin rugăciune, prin citirea Sfintei Scripturi și alte lecturi spirituale. Sunt potrivite în această zi și activitățile caritabile, cum ar fi vizitarea bolnavilor, dar și acelea care contribuie la dezvoltarea minții și a trupului nostru, precum și a relațiilor cu aproapele, în special în familie.

Ce se recomandă să facem atunci când nu putem participa duminica la Sfânta Liturghie?

Nici o altă activitate nu poate înlocui participarea obligatorie la Liturghia duminicală. Atunci însă când, din cauza unei boli sau din alt motiv întemeiat, nu putem participa la Sfânta Liturghie, se recomandă să o urmărim în direct la radio sau televizor; sau să petrecem un timp mai lung în rugăciune, în lectură biblică…
sursa : http://www.credinta-catolica.ro/abc/porunca-3/


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prima Porunca

Rugaciune de consacrare vesnica

Porunca a sasea explicata