Calea Crucii omului obosit

 

Iubiții mei în Cristos!

Pentru că suntem în perioada de post și pentru că omul de astazi este împovarat de evenimentele negative ce se desfășoară cu o repeziciune uluitoare, vă propun cateva minute de pace și o călatorie interioara alături de Isus pe Calea Crucii omului obosit...

Pacea Domnului Isus să fie cu noi toți !

Calea Crucii pentru omul obosit

”Pe Calea Crucii, copilul meu, doar primul pas e greu. Cea mai mare cruce a noastră nu e Crucea în sine, ci faptul că ne temem de ea. Că nu avem curajul să o purtăm, deși știm și constatăm că nu putem s-o ocolim, căci ea ne ajunge din urmă”. (Sfântul Ioan Maria Vianney)

                          I. Isus este osândit la moarte ( stăpânirea de sine )

După noaptea albă petrecută în Grădina Gețimani, epuizat psihic, cu o durere surdă de cap, cu ochii congestionați, stai în fața oamenilor și vorbești calm atunci când trebuie să vorbești și amuțești atunci când tăcerea e cel mai vrednic răspuns ....

Doamne, calmul Tău mi-a dobândit harul ca și eu să mă pot stăpâni în fața celorlalți atunci când sunt nervos, când sunt epuizat și nedormit. Să pot vorbi calm, iar dacă trebuie, să tac chiar și atunci când simt că nervii stau să îmi pleznească.

                           II. Isus ia crucea pe umeri ( crucea, cea de fiecare zi )

Atât de obosit și epuizat, iei pe umeri crucea și începi munca pe care Tatăl Ceresc ți-a atribuit-o pentru această zi.

Tu știi, Doamne, ce înseamnă să pornești la muncă fără să te fi odinit suficient înainte. Atât de bine ar fi să poți sări peste câte o zi, ... să nu faci nimic, ... să nu ai habar de nimic ... Dar nu se poate, te așteaptă misiunea pentru acea zi. Iau crucea zilei pe umeri și pornesc împreună cu Tine ...

                           III. Isus cade întâia oară sub povara crucii ( e greu ...)

Povara te apasă la pământ ... Crucea Ta s-a îngreunat și cu poverile noastre. Cari după Tine, clătinându-Te, povara lumii întregi ...

Valoarea purtării poverii mele și a căzăturilor mele se-ntinde până în veșnicie pentru că a fost sfințită de umărul rănit al lui Dumnezeu și de piciorul Lui istovit. Isus ne-a dobândit ca ele să fie aducătoare de merite.

                               

 

IV. Isus se întâlnește cu Mama Sa ( cu Maria )

Există suflete curate, pline de pace, armonioase. E atât de bine să te întâlnești cu ele, apropierea lor e atât de odihnitoare, iubirea lor îți dă atâta putere ... Maria, doar cu privirea poate să mângâie fruntea îndurerată a Fiului ei, însă prezența ei îi dă noi puteri Celui care poartă crucea ostenit.

Marie, mama mea, lasă-mă să-mi plec în mâna ta, tâmpla ce-mi pulsează obosită ...

V. Simon din Cirene Îl ajută pe Isus să-și ducă crucea ( să ajuți chiar obosit fiind )

Simon, se întâlneste cu Isus ce duce crucea, tocmai când se grăbea spre casă după o zi obositoare de muncă. Și totuși Îl conduce pe Golgota ....

Doamne, eliberează-mă de egoismul rezultat din oboseală și enervare ... Chiar dacă sunt obosit, nu pot pretinde ca toată lumea să se învârtă în jurul meu, ca toți să fie îngăduitori față de mine, ca toți să mă servească pe mine și nici nu mă pot scuti de datoria de a iubi: chiar și obosit fiind trebuie să iubesc, să slujesc, să ajut ...

Dacă mă întâlnesc cu El, chiar și după o zi de muncă, trebuie să-l conduc pe Isus pe Golgota ducându-i crucea ...

VI. Veronica șterge Fața lui Isus cu o maramă ( oboseala celorlalți )

Trăiesc alături de oameni. Și pe ei îi hăituiește viața. Și ei sunt adesea obosiți, epuizați, nervoși. Cât de puțin mi-ar trebui ca să fiu și eu o Veronică ...

Odată o vorbă bună, alteori un pic de ascultare, un ”înghițit în sec”, un pic de îngăduință – doar atât: să nu pornesc radioul, sau să închid ușa în liniște, să vorbesc încet, să nu mă plâng mereu de problemele mele, să nu fiu susceptibil, să cedez locul în autobus ...

În oamenii extenuați să văd și să respect oboseala lui Cristos.

                                       VII. Isus cade a doua oară ( descurajarea )

Doamne, din când în când mă cuprinde așa o descurajare ... În zadar fac oricâte eforturi căci simt că nu înaintez deloc. Viața mea e ca ”o bandă de alergat” monotonă. Zi de zi o iau de la capăt cu munca și mereu îmi rămân o grămadă de lucruri nefăcute. Zi de zi pornesc la drum cu intenții bune și fiecare zi trece cu aceleași greșeli și păcate ca cea dinaintea ei.

Doamne, în ora descurajării, am uitat că Tu, prin căderile Tale repetate, ai sfințit și ai făcut să devină merituoasă ”banda mea de alergat” - rutina mea zilnică. Ridicările Tale îmi dau harul ca să înaintez totuși cu câte un pas în efortul meu, în pofida păcatelor mele.

VIII. Isus mângâie femeile care plâng ( consolarea omenească – puțină )

Doamne, pe calea crucii nu doar biciul si bădărănia te conduc ci si oameni miloși, care plâng pentru Tine. Inimii îi cade bine, însă asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Crucea tot de unul sigur trebuie dusă pe Golgota.

Când singur fiind orbecăi pe calea suferinței, se mai găsește câte o inimă bună care cu compasiune mă consolează și mă compătimește. E bine dacă întâlnesc așa ceva, însă nu caut asta. Căci esența problemei mele tot n-o rezolvă. În ultimă fază, rămân tot între patru ochi cu suferința mea și crucii eu singur trebuie să-i zic ”da”-ul.

IX. Isus cade a treia oara sub povara crucii ( deznadejdea )

Cea mai profundă prăbușire ... Ar fi bine de rămas așa ... Nici nu se mai simt loviturile, plesniturile biciului ... Numai de nu ar trebui mers mai departe ... Numai de s-ar putea muri aici și acum ...

Doamne, prin coborârea Ta în aceste adâncuri, salvează-mă pe mine de deznădejde ... O, Tu cunosti adâncimea întunericului din care nu se mai zărește calea de scăpare. Însă aceasta există. E drept că ea duce pe Gologta ... dar în zorii Paștelui strălucește lumina ...

X. Isus e dezbrăcat de hainele sale ( singurătatea )

Golgota se zărește deasupra mulțimii iar acolo stai tu, Isus al meu, despuiat, singur, într-o însingurare de ghiață.

Prietenii Tăi s-au pierdut pe drum, ochiul Tău degeaba îi caută în mulțime pe mama ta, pe Veronica, pe Ioan ... Călăii și animalele sălbatice te înconjoară - și ei îți fac însingurarea și mai dureroasă ...

Doamne, mă înjunghie prin suflet uneori însingurarea ...

Atât de bine ar fi daca cineva m-ar asculta, m-ar putea înțelege ... dacă însingurarea mea s-ar dizolva datorită cuiva. Dar tocmai în ceasul suferinței, al oboselii și extenuării sunt cel mai izolat de lume. Însingurarea Ta să sfințească și să dea valoare ceasurilor în care mă doare singurătatea.

XI. Isus este răstignit pe Cruce ( insomnia )

În sfârșit te poți întinde, Doamne, pieptul tău zbuciumat se poate liniști, trupul tău obosit se poate odihni. O, dar a trebuit să te culci pe Cruce, ca dureroasele cuie să-ți străpungă și să-ți întindă mâinile și picioarele ostenite.

De câte ori nu e tot o cruce și odihna mea, Doamne? Nu ma pot odihni ... Aș dormi, dar zgomote și voci mă străpung precum cuiele, aș dormi dar nervii mi se întind ca trupul Tău pe lemnul crucii ...

În astfel de momente, imaginea Celui Răstignit să fie alinarea mea.

XII. Isus moare pe Cruce ( chiar și Dumnezeu mă abandonează )

Soarele și luna se întunecă, noaptea coboară pe Golgota și noapte coboară și pe sufletul tău: Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?...

 De câte ori simt și eu, Doamne, atunci când merg pe calea suferinței și-a extenuării, că nici să mă rog nu mai pot. Întunericul și uscăciunea mă chinuie și simt că tocmai atunci mă părăsește și Dumnezeu ...

Doamne, din întunericul Golgotei Tale trăiește lumea, și când ai dovedit jertfa supunerii absolute, atunci i-ai fost cel mai plăcut Tatălui ...

Isuse al meu, învață-mă că cel care suferă pentru că nu se mai poate ruga acela deja se roagă bine și că Dumnezeu e foarte aproape de acela pe care îl doare absența Lui....

XIII. Isus este luat jos de pe Cruce ( neputința )

E șocant: Isus, Om și Dumnezeu, mort, atârnând neputincios, răstignit ... din iubire, din cauza neputinței noastre. Cel care le poate pe toate, s-a facut pe sine lipsit de putere.

De câteori nu mă chinuie și pe mine neputința mea ... Oboseala, neputința, îmi răstignește membrele, mintea, voința ... Sufletul e gata dar trupul e neputincios ...

Cristoase, Mântuitorul omenirii, Învingătorul Căpeteniei Răului, și Tu ai fost cel mai puternic în neputința Ta. Dacă unesc slăbiciunile mele cu Tine, și eu pot lua parte alături de Tine la mântuirea lumii ...

                                XIV. Isus este culcat în mormânt ( liniștirea completă )

A sosit timpul odihnei totale. Lupta s-a terminat, s-au sfârșit eforturile, oboseala, suferințele. Munca de-o viață s-a încheiat.

Tot ceea ce doare, odată și odată trece ... Pribeagul ostenit se întoarce acasă. Iar odihna nu e o scufundare inconștientă în neant, în adâncul mut al pământului dintr-un cimitir. O, nu. Tatăl Ceresc mă așteaptă cu o îmbrățișare, îmi șterge toate lacrimile și-mi netezește toate zbârciturile frunții. Cristos mă ia de mână și împreună cu mulți alti oameni simplii, cenușii și obosiți mă conduce în împărăția Sa: ”Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii”. Atunci când cu răbdare, iubire, spirit de sacrificiu și unită cu Crucea Mea, vă purtați crucea trudei și suferinței voastre zilnice, nici nu vă gândiți probabil la faptul că Patimirea Mea se continuă prin voi până la sfârșitul lumii ...A celor ca aceștia este Împărăția Cerurilor....

traducere după Arató Miklós Orbán

Cu mulțumiri prietenei mele de suflet